Pungeşti-Vaslui, sâmbătă, 19 octombrie 2013, ora 15.

Privindu-i pe ţăranii din Pungeşti-Vaslui, îmi amintesc de alţi protestatari valaho-moldoveni (mai vechi, dar tot atât de îndârjiţi, întru apărarea vieţii şi demnităţii/libertăţii lor umano-divine), împotriva celor care atentau la aceste două daruri dumnezeieşti. Protestatari din veacurile fanariote: veacul prelungit, al XVII-lea într-al XVIII-lea. Îmi amintesc de vremuri în care nu exista Internet, dar informaţia exista în Duh şi-n suflet, în fruntea brăzdată de griji, obide şi amaruri, de mânii înăbuşite, în faţa nedreptăţilor flagrante şi a batjocoririi şi minciunii sfruntate, din partea străinilor prădalnici şi a conducătorilor la fel de asasin trădători, de Ţară şi Neam, precum cei de azi. E vorba de un fragment din cronica lui Ion Neculce, scris spre ţinere de minte şi pildă peste veac, despre vremea lui Dumitraşcu Cantacuzino[ [1] ]: “Şi la purcesul lui Dumitraşco-vodă din Ieşi s-au făcut mari gâlcevi şi calabalâcǔ. Fliondor armaşul şi cu frate-său Gheorghiţă Ciudin, cu Mitre căpitanul, cu Mileştii şi cu alţii, au burzuluit tot târgul şi slujitorimea asupra grecilor, TOT CU PIETRI ŞI CU BEŢE, de era curtea domnească plină de oameni. Şi pe ziduri sta oameni, iar grecii tot în casă şidè, lângă Dumitraşco-vodă, şi să ascundè carii pe unde putè. Şi mai vârtos căuta pe un grec, pre nume Sarâieni, carele au fost de au fost bătut stupii lui Gavriliţă vornicului şi au fost dat ştiubeilor foc. Şi oblicind Husain-beiu de la gazdă, au alergat mai degrabă cu câţiva turci, slujitori ai lui, şi au început a bate şi a împrăştiè nărodul. Şi au prinsu pe frateli Milescului, de l-au bătut prè rău cu buzduganul Husain-beiu. Şi purcegându din Iaşi la Sarăieni şi alţi greci, tot denaintea lui Husain-beiu mergè, ca să nu-l poată lua moldovenii. Că să agiunsese Dumitraşco-vodă cu Husain-beiu, de ţinè cu dânsul. Şi la ieşitul din curtea domnească, Dumitraşco-vodă arăta fantazie, de dzicè surleli şi trâmbiţeli şi bătè dobeli. DAR NĂROADELE TOT ÎL SUDUIÈ ŞI-L HITCĂIÈ[ [2] ] ŞI ARUNCA CU PIETRI ŞI CU LEMNE DUPĂ DÂNSUL. Şi cu această cinste frumoasă au ieşit Dumitraşco-vodă din Moldova” – cf. pp. 94-95. Amarnică şi amară ironie: auritul bandit grecotei era “hitcăit”, în mod neaşteptat, de un norod moldovean zdrenţăros, pe trei sferturi mort de foame şi năucit de sărăcie… “Şi cu această cinste frumoasă au ieşit Dumitraşco-vodă din Moldova “. Săraci lipiţi, dar nu se lăsau (nu-l lăsau pe “umflatul în surle, trâmbiţe şi tobe”, grecoteiul Cantacuzin, să-şi “joace caii”, cu ei, nestingherit de vreo dovadă de demnitate autohtonă - … aşa, după chef!). Îl “hitcăiau” de zor! Cum nu se lasă nici ţăranii de azi, din Pungeşti-Vaslui…şi-I “hitcăiesc” – atât pe “chevronişti”, cât, mai cu seamă, pe guvernanţii trădători!

Ba, în ciuda greţoşilor mercenari de la Antena 3, se poate zice că, datorită protopopului patriot,Vasile Lăiu[ [3] ],  din Bârlad – ţăranii din Pungeşti-Vaslui, înafară de “ştiinţa şi putirinţa suduielii şi a hitcăielii” - sunt cei mai informaţi oameni din Ţara Valahilor! Pot da lecţii multor “ne-hitcăitori”, ce-şi zic “intelighenţie valahă” – în ce priveşte justa distribuire a…”HITCĂIELII”: mai multă către propriii nemernici, “fraţii” care-i înjunghie pe la spate, în timp ce-i mint (ba mieros, cu vorbe “ de cele hiclenite”, ba utilizând “bulanul” jandarmeresc!)! – …şi, abia apoi, către veneticii hrăpăreţi! O adevărată Şcoală de morală ţărănească. O adevărată Şcoală ţărănească a …”HITCĂITULUI” MORALIZATOR!!!

La Pungeşti-Vaslui, “chevroniştii”, de două zile,  au declarat că suspendă explorarea/exploatarea (naiba ştie care este, cu adevărat, faza în care se află ei, cu jaful!). Dar ţăranii “hitcăitori” din Pungeşti nu cred în bandiţi şi-n balivernele lor aromitoare: ştiu ei bine că se vor duce corbii americani la corbii alogeni, de la Bucureşti, şi li se vor da/aloca mai mulţi jandarmi, şi pe televizoare se va minţi mai obraznic decât oricând…şi Chevronul capitalist-barbar va reveni, în forţă. O forţă bestială. Venire/revenire produse pe  fondul unei acute, siderante şi extrem de suspecte lipse de legislaţie românească, în domeniu: “România” – mărturiseşte ministrul de stat Mihai Adrian Albulescu – nu are, pentru gazele de şist, o legislaţie adecvată”. Pe/de acest vid legislativ mizează/se prevalează, de fapt, bâlbele obraznice, de ciocoi agramaţi, şi aburelile guvernaţilor noştri, precum şi atitudinea sfidătoare, de vătafi,  a “chevroniştilor” venetici!

…Dar (deocamdată, cel puţin!) asasinii “chevronişti” n-au spor, întru aducerea nenorocirii şi Apocalipsei. Aşa cum au avut în Brazilia, Ecuador, Nigeria etc. - … ba chiar la ei acasă, în SUA! Iată şi procedura reală de lucru (şi efectele reale!), la sondarea prin fracturare hidraulică (folosită şi la explorare, nu doar la exploatare!) -  dar şi un însângerat istoric al Chevronului genocidic:

“Presiunea enormă sparge roca şi eliberează gazul captiv din porii ei. Pentru a-l aduce însă la supra­faţă, e nevoie de un fluid de fracţionare. Un cocktail de aproape 600 de substanţe chimice - de la cele cu denumiri imposibil de pronunţat, până la cele mai simple, pe care le găsim deseori şi pe etichetele unor alimente - puse într-o cisternă uriaşă, în care nu mai trebuie adăugată decât apă. Adică, foarte multă apă. PENTRU O SINGURĂ FORARE LA UN SINGUR PUŢ SE FOLOSESC ÎNTRE 10 ŞI 40 DE MILIOANE DE LITRI DE APĂ! UN PUŢ POATE FI FRACTURAT ŞI DE 7-8 ORI. Or, numai în judeţul Vaslui se estimează că vor fi în jur de 2.800 de sonde. LA FINAL, DUPĂ CE GAZUL E SCOS LA SUPRAFAŢĂ, ODATĂ CU EL IES ŞI MILIOANELE DE LITRI DE FLUID TOXIC ŞI RADIOACTIV, RĂMASE FĂRĂ NICIO ÎNTRE­BUINŢARE. M-am întrebat, desigur, ce fac companiile exploatatoare cu ele. Ei bine, cum fractura­rea hidrau­lică în volum mare este o metodă destul de nouă, lipsită deci de o reglementare adecvată, în Statele Unite, fie­care a făcut după capul ei. O VREME, FLUIDUL REZIDUAL A FOST DILUAT CU APĂ ŞI ARUNCAT ÎN RÂURI. DUPĂ CE ORGA­NISMELE DE MEDIU S-AU SESIZAT, COMPANIILE AU FOST OBLI­GATE SĂ GĂSEASCĂ ALTĂ SOLUŢIE. L-AU PULVERIZAT ÎN AER, GENE­RÂND UN VAL DE PLOI TOXICE ŞI ACIDE. Acum, în acor­dul pe care l-a semnat cu statul român pentru perime­trul Constanţa, compania Chevron promite că le va reinjecta în pământ, riscând astfel declanşarea unor cutremure (mici ca magnitudine, dar numeroase) şi contaminarea rezervelor de apă potabilă.

(…) M-am gândit la războaiele purtate îm­potriva acestei companii peste tot în lume. DIN BRA­ZILIA, UNDE A LĂSAT ÎN URMĂ UN DEZASTRU ECOLOGIC PENTRU CARE STATUL A DAT COMPANIEI O AMENDĂ DE 22 DE MILIARDE DE DOLARI, PÂNĂ ÎN ECUADOR, UNDE DUPĂ 30 DE ANI DE EX­PLOATARE NEMILOASĂ, ACEEAŞI COMPANIE A PIERDUT ÎN INSTANŢĂ CEL MAI MARE PROCES DIN ISTORIE PRIVIND IMPAC­TUL ASUPRA MEDIULUI NATURAL. AŢI VĂZUT VREODATĂ COPII CU TĂLPILE PICIOARELOR PUTREDE, DE PE CARE CARNEA CADE FÂŞII, FÂŞII? CURTEA DE JUSTIŢIE DIN ECUADOR A VĂZUT ŞI A OBLIGAT COMPANIA LA PLATA A 18 MI­LIARDE DE DOLARI DESPĂGUBIRI PENTRU DECIMAREA COMUNI­TĂŢILOR INDIGENE, PENTRU MIILE DE CAZURI DE CANCER DE CARE AU MURIT ŞI VOR MAI MURI ACEŞTI LOCUITORI ŞI PENTRU CONTAMINAREA ŞI DISTRUGEREA PĂDURII TROPICALE AMAZO­NIENE. 2012 a fost şi cel mai prost an din istoria Che­vron ÎN NIGERIA, UNDE EXPLOZIILE ŞI INCENDIILE LA SONDE PĂREAU CĂ NU SE MAI SFÂRŞESC. POLUAREA MASIVĂ A RÂULUI A LĂSAT COMUNITĂŢILE DIN DELTA NIGERULUI, AL CĂROR SIN­GUR MIJLOC DE EXISTEN­ŢĂ ÎL REPREZENTA PES­CUI­TUL, RUINATE ŞI NEA­JUTORATE. De râurile con­taminate de pe te­ritoriul Statelor Unite, de fermele părăsite şi de întinderile uriaşe de pământ pe care nu mai creşte nicio plan­tă ce s-ar mai putea spune? În 2010, un do­cumentar impresio­nant semnat de jur­na­listul Josh Fox, Gas­land, scotea la iveală adevărul dureros al exploatării gazelor de şist pe teritoriul ame­rican. 107 minute de groază, care au putut fi urmărite şi de ro­mâni, la Cluj, în ca­drul Festivalului Tiff de anul trecut. Filmul a fost nominalizat şi la Oscar. Pentru că, nu-i aşa, realitatea bate ficţiunea, iar sce­nele din film ar fi fost greu de imaginat vreodată de vreun regizor. Un bărbat aprin­zând cu o brichetă jetul gălbui care curge la ro­binet. Apa arde şi asta nu mai e o metaforă, ci un ade­văr cu care nu se poate trăi. O femeie pe câmpul din ju­rul casei sale, adunând broaşte otrăvite şi iepuri morţi. Un fermier pe un câmp inundat de ape negre, care bol­bo­rosesc de gaz ca un pahar de Coca Cola. Cai jigăriţi care nu se mai pot ţine pe picioare. Pisici cărora le-a că­zut părul şi care vomită încontinuu. Muncitori arşi pe mâini şi pe faţă, în urma accidentelor. Şi feţele dispe­rate ale oamenilor care cer ajutor şi nu sunt auziţi de propriii lor guvernanţi. Alternet, o prestigioasă re­vistă online creată în New York, renumită pentru campaniile sale ecologice de anvergură, i-a oferit Che­vron-ului titlul dezonorant de "cea mai toxică com­pa­nie ener­getică a anului 2011". Exact în acelaşi an, Chevron pu­nea piciorul în România, iar guvernanţii o întâmpinau cu braţele deschise. Să nu fi auzit ei nimic de toate plângerile de care vuia presa occidentală?” - cf. reportajul  realizat de Dia Radu: APOCALIPSA DUPĂ CHEVRON, în www.formula-as.ro, Societate.

 

Ba, cum de nu, au auzit ei, corbii din guvern, cum să nu audă! Dar ei n-au Dumnezeu! Vedeţi-le şi lor “istoricul” …biografic, şi veţi constata că, majoritatea, nici n-au cum să simtă, cu inima, româneşte – pentru că sunt alogeni sau descendenţi de alogeni prădalnici (a se vedea cazul premierului Ponta, “par examplu”!). A se observa că, deja, printre balele Antenei 3, se lansează ideea că vorba “trădător” (rostită de protestatari) trebuie incriminată şi…încătuşată! Ce s-o fi petrecut cu “luneta” de la “sărmănuţa maşinuţă” a trădătorului ministru al Culturii, alogenul Daniel Barbu, în seara de la club, nu se va şti exact niciodată (probabil, o mână mai apăsată, pe “sticlă”… - şi, iaca, dosarul şi, probabil, procesul penal!), dar, ceea ce va rămâne, va fi teoria unui ipochimen jurnalist, retardat şi tembel-vehement, invitat la Antena 3: “Auzi, să strige că dl Barbu e trădător! Ăăă…Ăştia sunt legionari, n-aţi auzit cum strigau inepţiile acelea legionare? Tot îi dădeau  cu Ţară şi cu Neam!” Aoleu!

 

Şi încă se mai văicărea aşa, retardatul jurnalist, invitat la Antena 3, referindu-se la “teroriştii legionari”, care-i spărseseră “luneta” onor ministru Barbu, în focul protestelor anti-gaze de şist şi pro-Pungeşti, din Bucureşti: “Nu-i vedeţi?! Legionari, ce mai! Toţi sunt vânduţi Moscovei!” …Măi, limbric septic şi nenorocit: legionarii interbelici erau cei mai autentici anti-ruşi şi anti-bolşevici, dintre toţi românii, din toate timpurile!!!

 

…Mda, probabil că şi despre toţi ţăranii (deocamdată, doar!)  “hitcăitori”, care-şi apără/îşi vor apăra “sărăcia, nevoile şi neamul” - acum, de la Pungeştii Moldovei, în viitorul apropiat, din Dobrogea sau din Ardeal ori din Muntenia – se va zice, cât de degrabă, că sunt, toţi, “legionari”, sau “neo-legionari” (fireşte, fără să ştie, vreunul dintre “strigăcioşii de serviciu [n.n. : în niciun caz…”hitcăitori” cinstiţi!!], cine au fost    şi ce au vrut, cu adevărat, tinerii legionari interbelici, pe care istoria noastră, după ce vom depăşi faza “adriannăstasilor” celor “cavalo-maltezi”, “băsesco-braunovicilor”, “pontesco-naumovicilor” etc. etc. – adică, peste o sută de ani, cel puţin! – va trebui să ni-i lămurească şi să ne oblige să ni-i asumăm, ca pe o etapă necesară, în drumul evolutiv-spiritual, al unui Neam Îndumnezeit, care vrea, prin beznele slăbiciunilor sinucigaşe interioare şi ale urilor asasine exterioare, să-şi regăsească drumul spre Sinele Eroic, spre Lumina Lumii şi spre Mântuire).

 

…Da-da, cum s-a zis, că-s “toţi, legionari!”, prin anii '60, la mine, în Bucovina, despre ţăranii rebeli, din satul Mânăstirea Humorului (unde i-au arestat, în proporţie de 100%, pe autohtoni, pentru că păstrau, în pivniţe şi hambare, armele lor de front, din al doilea război mondial, căci…trăgeau nădejde, cu o încăpăţânare uluitoare, să-i alunge pe bolşevici, din România!)! Cum se zice, azi, de către toţi sfertodocţii sau/şi impostorii/manipulatorii de opinie publică, ai aşa-zisei “intelighenţii” valahe! - având pretenţii de “făclii călăuzitoare ale românilor” (tip Liiceanu, Pleşu, Patapievici etc.) - despre Eminescu! Despre oricine pledează, cu onestitate autojertfelnică, din tot sufletul şi din tot Duhul lui, inspirat, închinat şi luminos, cauza necesităţii apărării şi ameliorării destinului Poporului Pomân şi al Patriei Române…!

…La Pungeşti-Vaslui, în aceste zile, s-a strigat/”hitcăit”, printre alte lozinci (de soiul: “Demisia!”, “Jos Guvernul!”, “Jos Ponta şi Băsescu!”): “Daţi afară/Chevronul din ţară!” – şi, ceea ce i-a oripilat pe toţi snobii şi lingăii de pe la Antena 3: “JOS CAPITALISMUL!”  - şi:”AFARĂ CAPITALISMUL!”

…Şi pungeştenii s-au autointitulat “Mişcarea de Rezistenţă din Pungeşti”…

PERICULOŞI AI NAIBII, “HITCĂITORII” ĂŞTIA, ATÂT PENTRU HOŢII ŞI BORŢOŞII  LACHEII  VALAHI AI OCCIDENTULUI, AFLAŢI, AZI,  LA PUTERE,  ÎN ROMÂNIA - CÂT  ŞI  PENTRU “CEI ADUŞI DE VÂNTURI”, SPRE JAFUL “GLOBALIZANT” AL ROMÂNIEI!!!

…”Cuuuum? Ţăranii, mămăligarii ăştia analfabeţi,  obraznici, beţivi şi incestuoşi – îndrăznesc să înfrunte jandarmii???!!! Păi, jandarmii apără capitalismul, INTANGIBILUL CAPITALISM!!!ASTA E DATORIA LOR!!!”  Ce vorbeşti, Franţ?! Noi ziceam că datoria jandarmilor, poliţiştilor etc. este să-l apere pe cetăţeanul contribuabil care-i plăteşte, să-i apere  pe oameni, dreptatea lor şi ţara lor – iar nu CAPITALISMUL…! Păi, atunci înseamnă că mare dreptate mai avea Eminescu, atunci când zicea aşa, despre capitalişti şi capitalism:

“(…)Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră/Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;/PRIN BUNURI CE FURARĂ, ÎN VECI VEZI CUM CONSPIRĂ/CONTRA CELOR CE DÂNȘII LA LUCRU-I OSÂNDIRĂ/ȘI LE SUBJUGĂ MUNCA VIEȚII LOR ÎNTREGI./ Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă/V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari,/A statelor greoaie cară trebuie-mpinse/Și trebuiesc luptate războaiele aprinse,/Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase/Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,/Și-s supte din sudoarea prostitului popor.(…) /Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,/NU-I ORDINEA FIREASCĂ CE EI A FI SUSȚIN;/AVEREA SĂ LE APERI, MĂRIREA Ș-A LOR BINE,/EI BRAȚUL TĂU ÎNARMĂ CA SĂ LOVEȘTI ÎN TINE,/ȘI PE VOI CONTRA VOASTRĂ LA LUPTĂ EI VĂ MÂN (…)/De lege n-au nevoie - virtutea e ușoară/Când ai ce-ți trebuiește... IAR LEGI SUNT PENTRU VOI,/VOUĂ VĂ PUNE LEGE, PEDEPSE VĂ MĂSOARĂ,/CÂND MÂNA V-O ÎNTINDEȚI LA BUNURI ZÂMBITOARE,/CĂCI NU-I IERTAT NICI BRAȚUL TERIBILEI NEVOI!”

…Ia să vedem – ce ar însemna asta (capitalismul), pentru care japiţele politicianiste şi jurnaliştii-şacali iau cu gura foc - şi de ce şi pentru ce, oare, se inflamează, “pe chestia asta” (a capitalismului), atât politicienii-corbi, cât şi jurnaliştii-hiene?

II-CE ESTE CAPITALISMUL?

Într-o discuţie despre fenomenul antispiritual, demonizant, al capitalismului burghez, al acestui monstru cu legi fiziologice şi dimensiuni molohic-sauriene, al cărui amoralism tezist şi atotnimicitor este precizat în cadrul Revoluţiei Franceze (deicide, genocide şi  regicide!) – e bine să trecem de la isterie la istorie. Noi, subsemnatul, nu ne numărăm printre cei care, în iarna lui 1989, să fi ars Capitalul lui Marx. Dimpotrivă: am recuperat, din mormanul pregătit pentru rug, din faţa bibliotecii liceului nostru, volumul III al “Capitalului” – volum pe care nu-l aveam…

…Marx nu este nici demon, nici sfânt. Poate să aibă chiar unele intuiţii geniale – de ce nu? Mai mult şi mai clar, oricum, decât Adam Smith.

…Adam Smith consideră capitalismul ca pe o stare normală a lumii social-istorice. O stare firească a societăţii, în care există separaţia muncii şi circulaţia liberă a mărfii. Cu alte cuvinte, capitalismul înseamnă proprietate privată şi economie dirijată de legile nevăzute ale pieţei. O „mâna invizibilă”, care reglează în mod mistic piaţa, obţine o dimensiune religioasă.

Deşi Smith şi Marx sunt, ambii, atei – ei nu pot scăpa de fiorul mistic, când vorbesc de capitalism. Karl Marx defineşte capitalismul drept „înstrăinarea muncitorului de mijloacele de producţie” şi apariţia muncitorului salariat. La Marx apare conceptualizat “omul economic” – adică, tradus în limbajul nostru, spiritualizant: OMUL DEMONIZATO-REIFICAT/AHRIMANIZAT (cf. steinerianul studiu al lui Thomas Göbel, în revista Der Goetheanum, nr. 8-9/2000  – trad. de Victor Oprescu :  Despre Răul din secolul XX  - Cele trei aspecte ale Răului, în lumea contemporană, studiu în care se afirmă, esenţial, natura şi înfăţişarea/relevarea Ipostazelor TREI/[”Treimea Inversă”] ale Răului, în lumea de sub ochii noştri: “I- Anonimitatea feţelor şi sursei răului, închizând omul în colivia inteligenţei sale strict raţionale; II-izolarea omului în propria sa fiinţă însingurată, terorizată şi sceptică; III- SUBSTITUIREA EULUI DIVIN-UMAN DE CĂTRE ANTIHRIST/AHRIMAN ŞI REIFICAREA LUI”!).

Pentru Marx, capitalismul nu a fost nici rău, nici bun, ci doar o fază necesară în evoluţia societăţii umane – un soi de „purgatoriu” prin care trebuie să treacă orice popor în drumul său spre un paradis terestru  – „socialism”. Afirmaţia lui Octavian Racu este pertinentă, în acest sens: “Ca şi la Adam Smith, capitalismul, în viziunea lui Marx, conţine un soi de religiozitate milenaristă, în care „proletariatul” este asemenea „poporului lui Israel” sortit să rătăcească prin pustiu, pentru a ajunge în „pământul făgăduinţei” – cf. Ce este capitalismul? – de Octavian Racu, pe site-ul octavianracu.wordpress.com.

Da, cei doi ideologi ai Vestului percep mistica demoniacă a acestei faze a evoluţiei socio-economice a umanităţii. De observat, prin contrast cu duhul activ şi viu, al capitalismului - reificarea omului! Şi Smith, şi Marx, detectează acest adevăr – ba, chiar Marx îl enunţă mult mai răspicat şi mai înspăimântător: “El observã cã omul s-a îndepãrtat de sine, s-a alienat, dar motiveazã devalorizarea sa doar prin prisma economicã: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfã în capitalism şi îl face pe om dependent de sistem. Munca salariatã este şi ea doar un mijloc de supravieţuire, forţa de muncã fiind comercializatã şi omul ajungând el însuşi marfã. Banii, “târfa universalã”, îl înstrãineazã şi pe om de om, ei sunt adevãratul spirit universal. “Puterea divinã a banilor rezidã în esenţa lor, ca esenţã genericã înstrãinatã, care alieneazã şi se alieneazã, a omului” (…). CAPITALISMUL ÎNSEAMNĂ, PENTRU MARX, SÃRÃCIREA ŞI ASUPRIREA MUNCITORILOR, CARE DE FAPT ÎI ÎMBOGÃŢESC PE CEI BOGAŢI PRIN MUNCA LOR” -   cf. Irina Maria-Manea, art. Karl Marx – geniu şi demon, în www.historia.ro.

Cel puţin până aici, Marx nu greşeşte cu nimic! Da. “CAPITALISMUL ÎNSEAMNĂ, CU ADEVĂRAT, SÃRÃCIREA ŞI ASUPRIREA MUNCITORILOR/OAMENILOR NE-MASONI (n.n.: mai pe şleau: oamenii-oameni, CARE NU FURĂ, CI MUNCESC! – care nu dezvoltă teorii machiavelice, despre “imoralitatea necesară”!!!), CARE-I ÎMBOGÃŢESC PE CEI BOGAŢI  (n.n.: PE NEGUSTORII MONDIALISTO-MASONI!!!), PRIN MUNCA LOR, CEA DE ZI CU NOAPTE…!

…Iar  valahii ştiu multe despre această catastrofă anti-spirituală, numită “capitalism”… : o ştiu încă din veacuri trecute. Care veacuri şi “epifanii” ale capitalismului, ciudat, seamănă între ele, ca picăturile de apă, cu cele de azi – de parcă această plagă egipteană (CAPITALISMUL!), mai cumplită decât toate plăgile terestre, ar avea o caracteristică profund demoniacă: impotenţa imaginativă, caracterul şablonard, profund artificial, ca şi cum lumea capitalistă ar fi populată de “zombies”, iar nu de oameni vii! De observat şi faptul că “domno-demono-maeştrii/venerabilii” masono-capitalişti nici nu mai fac efortul să diversifice scenariile provocatoare, din diversele societăţi omeneşti – societăţi pe care aceste termite asasine, monstruoase, vor să le înghită, rând pe rând, şi să le aneantizeze, în pântecele lor de Moloh “globalisto-mondialist”. La fel, trase la indigo sunt şi războaiele, sunt şi toate apanajele cronic-comuniste, ale CAPITALISMULUI (n. n.: nu e  niciun paradox: “capitalismul sălbatic”, devastator şi, în cele din urmă, sinucigaş, este ipostaza cea mai înaltă şi teribil-demonizantă/ahrimanizantă, a comunismului planetar “demascat”!): hrana universalizat-standardizată, băuturile universalizat-standardizate (şi hrana, şi băutura – OTRĂVITE! – pentru că PROCESUL DE UNIFORMIZARE PLANETARĂ ESTE DUBLAT, ÎN CAPITALISMUL ACTUAL,  DE ACELA DE “PURIFICARE” ŞI DE SELECŢIE ETNO- RASIALĂ, DE TIP NAZIST!), îmbrăcămintea universal-standardizată, imaginea lumii universalizat-standardizată (prin televiziune şi Internet!), deci şi gândirea universalizat-stadardizată…şi, oh, Satana, ajută! – şi religiile fiind reduse la un sincretism imbecil, prin “ecumenismul” (de sorginte, probabil, romano-catolică – dar complicat cu demonismul/ahrimanismul “de familie şi cult”, al mozaismului iehovizant. Iehova fiind “Dumnezeul URII, MÂNIEI şi al RĂZBUNĂRII”, trăsături şi atitudini behavioristice specifice “poporului lui Israel”…!).

***

III-“BINEFACERILE” CAPITALISMULUI, ÎN ROMÂNIA ULTIMELOR SECOLE

…Nu vom da, din lipsă de spaţiu, decât două exemple de “jafuri cu scandal monstru şi internaţionalizat”, din România ultimelor veacuri – veacuri în care a apărut şi s-a făcut simţit blestemul capitalismului, şi în Ţara Valahilor.

Este vorba de două catastrofe, de două “capodopere de imoralitate” – PERFECTE:

1-“AFACEREA STROUSSBERG”, în veacul al XIX-lea ( se pare că Eminescu cel atât de liminal onest,  este, parţial, victima acestui scandal simptomatic, pentru mentalul şi reactivitatea valahilor balcanizaţi – …fireşte, în primul rând, a căzut victimă propriului patriotism înflăcărat şi activităţilor sale foarte concrete, cvasi-militare, pentru combaterea efectelor Tratatului Secret dintre România şi  Imperiul Austro-Ungar, în privinţa Ardealului- 1883[ [4] ]); - şi

 

2-“AFACEREA SKODA” , din perioada interbelică.

Ambele “afaceri” îi au ca protagonişti pe membrii familiei regale nemţesco-românizate (?!) – Carol I (atât de lăudat, de către politicienii şi de către istoricii noştri lingăi!), respectiv,  Carol al II-lea (ambii, falşi “nemţi”, după cum ne dezvăluie scrisoarea lui Cezar Lazarovici, din Israel, către Faust Brădescu: “Noi (n.n.: evreii şi iudeo-masonii) v-am adus în ţară UN MARE REGE, DINTR-O VENERABILĂ FAMILIE DE EVREI, dar voi nu aţi meritat această cinste. Porcilor!”).

În ce priveşte “afacerile” cu pricina, vom cita masiv (fireşte, corectând, cu note, în textul preluat, ceea ce considerăm, documentar vorbind, că este eroare), întrucât, pe de o parte, subsemnatul nu e specialist în economie, pe de alta, pentru a păstra obiectivitatea afirmaţiior, atât de grave, cu privire la aceste mizerii, la aceste capodopere de imoralitate, născute de/prin climatul capitalist (noi, subsemnatul, suntem împotriva oricărui fel de capitalism, pentru că nu poate exista, azi, cel puţin, vreun milionar în euro, fără să poată fi suspectat, pe bună dreptate, de jaf şi de crimă! – dar, în primul rând, urâm faţa agresivă, genocidică, profund amorală, cataclismic-egocentristă, complet sfidătoare şi batjocoritoare de umanitate, fără niciun Dumnezeu, a “capitalismului de junglă”, sau a “capitalismului de cumetrie”, al zilelor noastre!) – la noi, în România, ca şi aiurea.

1- “AFACEREA STROUSSBERG a fost un puternic scandal politico-financiar privind concesionarea construcţiei liniei ferate Roman – Bucureşti – Vârciorova consorţiului prusian condus de Heinrich Strousberg, un antreprenor german (n.n./A.B.: informaţia, din documente engleze şi germane: “industriaş evreu”).. Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român.

Henri Bethel Stroussberg, supranumit in secolul al 19-lea “regele cailor ferate” din Europa, a primit in 1868 din partea statului roman concesionarea pe 99 de ani a liniei ferate pe distanta Roman-Bucuresti-Varciorova, in lungime de 914,8 kilometri, pe care urma sa o construiasca intr-un rastimp de cinci ani. Istoria acestei afaceri pare izbitor de asemanatoare cu cea a constructiei autostrazii Transilvania, incredintata fara licitatiile cerute de lege de catre Guvernul Adrian Nastase, Grupului american de inginerie si constructii Bechtel, socotit cel mai puternic realizator de cai rutiere din lume. Cu alte cuvinte regele neincoronat al constructiilor de autostrazi al acestui secol.

In 1866, Printul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, agreat de numeroase Curti monarhice europene, este ales printr-un plebiscit domnitor al Romaniei. La 10 Mai in acelasi an, cu prilejul depunerii juramantului in fata Parlamentului, el tine o cuvantare, in care isi expune propriul sau program de transformare a tarii intr-un stat european, subliniind intre altele cerinta esentiala pentru atingerea acestui tel, anume existenta unei retele de cai ferate. El spunea: “E cel mai bun mijloc de a activa productia, de a favoriza traficul si de a favoriza raspandirea luminilor”. Fara indoiala, avea perfecta dreptate, insa problema era faptul ca Romania traversa o criza financiara, datorata imprumuturilor contractate in strainatate de regimul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situatie penibila care a contribuit in final la abdicarea acestuia, fortata de partidele liberal si conservator care dominau Parlamentul.

La venirea pe tron a Principelui Carol I, Romania nu dispunea decat de linia Bucuresti-Giurgiu, care facilita legaturile cu Europa Occidentala pe calea ferata, conectata la cea fluviala cu navele pe Dunare. Proiectul princiar de a inzestra Romania cu o retea feroviara aparea generos si atragator pentru populatie si partidele politice, care l-au salutat cu entuziasm, parand o initiativa de bun simt a sefului statului. Nu se stia insa ca, in spatele acestui program, se afla interesul major al noului suveran de a capata recunoasterea sa ca domnitor al Romaniei de catre marile puteri europene, indeosebi Imperiul Otoman. Prusia, al carei cuvant era ascultat fara nazuri de Poarta Otomana trebuia sa fie contactata prima. Caci, ca la biliard, pentru ca Romania sa capete ce dorea, adica firmanul de investitura a noului domnitor din partea Turciei, precum si recunoasterea perpetuarii unirii celor doua principate Muntenia si Moldova, demersurile diplomatice necesare se cereau incepute nu la Istanbul, ci la Berlin. Iar la Berlin, una din conditiile secrete impuse Romaniei contra serviciilor diplomatice a fost ca drumurile de fier necesare tarii sa fie concesionarea unei companii prusace. Evident, afacerea aparea foarte convenabila ca idee politica. Atat Prusia, cat si Romania aveau de castigat. Prusia primea bani, iar Romania dobandea o infrastructura moderna.

Pana aici, toate bune. Numai ca, la sfarsitul secolului 19, ca si la inceputul celui de al 21-lea, orice concesiune publica din Romania trebuia facuta, conform Constitutiei, doar pe baza unor licitatii. Guvernul, s-a conformat legii si a deschis o licitatie internationala, la care s-au angajat o companie spaniola si cateva companii austriece. Dar, inainte ca acestea sa intre in competitie, Carol I a impins guvernului, deschis, un concurent-surpriza, anume consortiul prusac B.H. Stroussberg, la care participau cu actiuni personaje marcante din marea nobilime germana, printre care Printul Hugo de Hohenlohe, duce de Ujest si Printul Carol Anton de Hohenzolern-Sigmaringen, tatal noului domnitor al Romaniei. De altfel, acesta a recomandat fiului sau consortiul B.H. Stroussberg “ca o garantie impotriva intrigilor imorale”.

Stroussberg vine la Bucuresti si semneaza cu statul roman contractul de concesionare pe 99 de ani a caii ferate si de executare a lucrarilor necesare. H.B. Stroussberg s-a angajat sa stranga banii necesari lucrarilor, pe care Romania nu-i avea, emitand obligatiuni plasate pe piata europeana, cu dobanzi garantate de Guvernul de la Bucuresti. Domnitorul Carol I face o a doua greseala (n.n.:  Carol I este promotorul “afacerii Stroussberg”, atât pentru buzunarul său, cât şi pentru a face rost de bani din gros, spre a avansa în construcţia complexului Peleş, început în 1873, relativ încheiate lucrările în 1883 – fiind definitivate lucrările în 1914!), patronand afacerea, asociindu-se cu Ambronn, sambelanul tatalui sau, pe care l-a numit, de altfel, si consilier al Casei sale princiare, iar in plus, reprezentant al Statului roman. Tot consilier era si bancherul berlinez Gerson Bleichroder, acesta preluand drepturile consortiului Stroussberg, contra intereselor Romaniei.

Legea concesionării Stroussberg este publicată în Monitorul Oficial din 22 septembrie şi prevedea construcţia următoarelor linii ferate:

• 1. Roman – Mărăşeşti – Tecuci, cu ramificaţia Tecuci – Bârlad
• 2. Galaţi – Brăila – Buzău – Ploieşti – Bucureşti
• 3. Bucureşti – Piteşti – Slatina – Craiova – Turnu Severin – Vârciorova
• După terminarea construcţiilor acestor linii guvernul român putea cere şi construcţia liniei Buzău – Focşani – Mărăşeşti.

Costul pe kilometru al reţelei feroviare urma să fie de 270.000 lei aur, adică un total de 247.000.000 lei pentru lungimea magistralei de 914,8 km., inclusiv întregul inventar fix şi mobil.

Consorţiul putea emite obligaţiuni pentru formarea capitalului necesar, asigurate de fondul căilor ferate, cu dobânzi garantate de stat. Obligaţiunile aduceau dobânzi de 7,5% pe an şi erau emise de purtător. Un prim conflict a apărut în momentul când domnitorul Carol I a propus numirea prusacului Ambronn în funcţia de comisar al statului român, pentru a supraveghea emisia de obligaţiuni. Ambronn era un apropiat al lui Strousberg, ceea ce putea considera un dezavantaj pentru statul român. Numirea era şi ilegală, căci un străin nu putea fi numit în poziţia de comisar-controlor din partea statului român.

Durata concesiunii era de 90 ani şi se socotea de la terminarea primei linii Roman – Galaţi, iar tot inventarul şi exploatarea liniei aveau să treacă în patrimoniul statului. De asemenea, terenul necesar liniilor era cedat de stat consorţiului, în mod gratuit, dar acesta trebuia să asigure transportul gratuit al poştei şi să permită statului instalarea de fire de telegraf pe stâlpii companiei, de-a lungul liniilor.

Lucrarile au inceput, insa timp de cativa ani, pana in 1871, H.B. Stroussberg contruise doar doua tronsoane de cale ferata intr-o maniera deplorabila, Bucuresti-Braila si Galati-Roman, dar lasand multe intreruperi, astfel incat traseul nu putea fi utilizat in intregime. Presa de opozitie, ca si parlamentarii liberali, au inceput o campanie de denuntare a modului in care consortiul prusac proiectase si executase calea ferata, incriminand fara nici o ocolire pe Carol I ca a patronat “o foarte murdara afacere”. Scandalul a izbucnit violent cand s-au aflat o multime de amanunte ascunse de guvernul conservator care-l sprijinea pe domnitor.

Intre altele, a fost dat pe fata faptul ca H.B. Stroussberg santaja guvernul cu sistarea lucrarilor pana nu i se vor avansa patru milioane de taleri-aur, ceea ce era practic o escrocherie, facuta la fel si in Rusia de catre prusac, cu putin timp inainte. Mai mult, din presa austriaca s-a aflat ca B.H. Stroussberg recrutase deja 6000 de muncitori prusaci care urmau sa-i inlocuiasca pe lucratorii romani, in pofida prevederilor contractuale ce stipulau ca mana de lucru trebuia asigurata pe plan local. In fine, s-a vazut ca valoarea pe kilometru de cale ferata impusa de firma prusaca era de cateva ori mai mare decat cea oferita de firmele spaniola si austriece, eliminate din competitie in mod abuziv.

Toate acestea au transformat o afacere comerciala intr-una politica, ajungandu-se pana acolo incat lui Carol I sa i se ceara abdicarea, cand s-a dovedit ca Ambronn, protejatul regelui, se facuse nevazut, iar banii escrocati Romaniei fusesera impartiti intre nobilii protectori prusaci ai lui Stroussberg. Finalul scandalului cu tenta internationala a plutit intr-o maniera nebuloasa. Stroussberg a fost obligat chiar de cancelarul prusac Bismarck sa plateasca Romaniei 6 milioane de franci, iar ministrilor de la Bucuresti chemati in judecata de Opozitia parlamentara pentru neglijenta in dauna statului li s-au retras acuzatiile, Kaiserul german insusi l-a absolvit pe Carol I de responsabilitati, ceea ce i-a dat aripi regelui sa declare: “Domnii de la Berlin ar vrea sa trateze Romania ca pe Egipt”. Totul s-a incheiat definitiv in ianuarie 1889, cand statul roman a rascumparat de la concesionari liniile ferate, devenind proprietarul acestora. Din acel moment, reteaua de cai ferate a fost extinsa de CFR, culminand cu realizarea podurilor de peste Dunare de catre Saligny, lucrare considerata la acea vreme cea mai mare si mai moderna din Europa” - cf. revista Foaie naţională, 15 decembrie 2010.

2-“AFACEREA SKODA” – a fost un puternic scandal politico-financiar care a zguduit viaţa politică din România interbelică. La baza lui a stat un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, în valoare de aproximativ 7 miliarde lei, semnat în 1930 de guvernul Maniu cu Uzinele de armament Škoda din Cehoslovacia. Stipulat în netă defavoare faţă de Statul Român, contractul a provocat o puternică criză politică, scoţând la iveală corupţia generalizată din aparatul administrativ al Statului, starea extrem de precară a Armatei Române, violarea secretelor de stat, implicarea politicienilor până la nivelele cele mai înalte şi culminând cu implicarea regelui Carol al II-lea şi a camarilei regale. Cazul a scandalizat opinia publică şi a fost cap de afiş pentru mai mulţi ani de la izbucnirea lui. A fost pe larg instrumentalizat de partidele şi oamenii politici, având în final un efect devastator asupra încrederii populaţiei în instituţiile statului democratic, în contextul în care Europa se afla în plin proces de înarmare şi în pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

(...)Contractul

În data de 17 martie 1930, Ministerul Apărării Naţionale a semnat un contract de furnizare de armament cu Uzinele Škoda, în valoare de 1.250 milioane lei pentru puşti mitraliere şi 5.500 milioane lei pentru tunuri (în total 6,75 miliarde lei). După cum avea să susţină mai târziu Iuliu Maniu, guvernul naţional-ţărănesc prezidat de el avea deja un plan de modernizare şi înarmare cu mult înainte de această dată. Totodată, România încerca în acest fel să-şi onoreze angajamentele economice faţă de Mica Înţelegere (în speţă cu Cehoslovacia), alianţă care până atunci nu jucase decât un rol minor. Din partea Ministerului a semnat generalul Henri Cihoski.

Primele sesizări de nereguli

În 1931, la numai un an de la perfectarea contractului, de data aceasta sub guvernul Iorga, apar primele indicii de nereguli. Noul ministru al Apărării, generalul Constantin Ştefănescu Amza, un apropiat al regelui Carol al II-lea, constată că echipamentul furnizat nu corespunde standardelor armatei şi solicită sistarea temporară a comenzii. Nemulţumită, conducerea Uzinelor Škoda îl acuză pe Amza că încearcă să saboteze contractul.  În ciuda diferendelor, contractul se derulează în continuare.

Izbucnirea scandalului

 

Scandalul propriu-zis izbucneşte în primăvara lui 1933, la trei ani de la semnarea contractului. În urma unui telefon anonim, în data de 10 martie, finanţele operează o percheziţie la sediul firmei din Bucureşti, pe motiv că aceasta nu ar fi plătit mai multe impozite datorate statului. În seiful din biroul lui Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Škoda, sunt găsite mai multe documente militare secrete din Arhiva Ministerului Apărării, cu privire la sistemul naţional de apărare, documente despre contractele statului cu alţi furnizori de armament. Pe lângă acestea sunt descoperite liste cu sume mari de bani - circa 25 milioane lei, alocaţi unor nume codificate.

Reacţia iniţială a autorităţilor a fost ambiguă. Ministrul justiţiei, ţărănistul Mihai Popovici, sistează percheziţia şi încearcă să muşamalizeze rapid cazul. În aceeaşi seară, Bruno Seletzki pătrunde înapoi în sediul firmei, rupe sigiliile şi sustrage mai multe documente. Toate acestea nu scapă presei, care nu întârzie să publice articole incendiare despre „Afacerea Škoda”. Scandalul se extinde rapid şi în Parlament. Sub presiunea opiniei publice şi a Parlamentului, pe 24 martie este arestat Bruno Seletzki. Implicat direct, generalul Sică Popescu, din Corpul I Armată, se sinucide.

Aparent, scandalul se stinge odată cu condamnarea lui Seletzki la cinci ani de închisoare pentru deţinere de acte secrete şi violare de sigiliu. Seltezki este apoi expulzat din România. Cu toate acestea, rămân nedesluşite chestiunea persoanelor mituite care se aflau în spatele denumirii cifrate Paelaelibus, precum şi a sumei de 25 milioane mită.

Nemulţumiţi de atitudinea mult prea permisivă a guvernului PNL, un grup de deputaţi din partidele de opoziţie, în frunte cu Nicolae Lupu, adresează o interpelare oficială guvernului, pentru o prezentare mai clară a afacerii. Din grupul de deputaţi făceau parte Constantin Bacalbaşa (independent), Virgil Madgearu (PNŢ), Grigore Iunian (PRŢ), Octavian Goga (PNA). Chiar şi din PNL s-au sesizat Gheorghe Brătianu sau Constaninescu-Bordeni. În urma acestui demers, se profilează soluţia constituirii unei comisii parlamentare care să ancheteze cazul în detaliu.

Comisia parlamentară

La mai bine de un an de izbucnirea scandalului, după numeroase interpelări parlamentare, scandaluri politice şi discursuri furibunde, se materializează comisia parlamentară însărcinată cu anchetarea afacerii Škoda. Comisia Camerei se constituie din 30 de deputaţi din toate partidele parlamentare şi începe lucrul la 12 mai 1934. Comisia Senatului se formează din 23 de membri şi începe ancheta la 30 iunie. Ancheta îşi propunea să răspundă la trei întrebări fundamentale: era contractul în dezavantajul statului român? dacă da, cine era responsabil? cine erau persoanele corupte? Existau câteva probleme corelate: criza din Armată, prestigiul PNŢ, posibilitatea unei înscenări din partea PNL împotriva PNŢ, muşamalizarea iniţială a afacerii.

Cercetările au durat foarte mult - până în 7 decembrie 1934. Raportul nu a apucat să intre în Parlament în ultima şedinţă a anului şi s-a amânat pe motiv de „vacanţă de iarnă”. La reluarea activităţii parlamentare, s-a încercat scoaterea din discuţie a raportului, s-au tărăgănat din nou lucrurile, pe fondul scandalurilor dintre politicieni şi partide. Raportul comisiei a intrat în discuţie abia la şedinţa din 8 martie 1935.

Raportul comisiei parlamentare

Referitor la întrebările fundamentale cărora îşi propusese să le găsească un răspuns, raportul a stabilit în primul rând că statul român a fost categoric defavorizat în contractul cu Uzinele de armament Škoda. Existau daune de cel puţin 1,7 miliarde lei în comenzi, prin practicarea de preţuri crescute ilegal în dauna statului. Mai mult, s-a descoperit că interesele industriale naţionale fuseseră neglijate, factorii de decizie competenţi nefiind consultaţi. Mai bine de o treime din contract ar fi putut fi repartizat firmelor autohtone cu profil industrial precum Uzinele Reşiţa, Malaxa, Vulcan, Copşa-Mică, Cugir, Astra, Vulcan, Romloc.

În ce priveşte chestiunea responsabilităţilor, comisia parlamentară i-a indicat doar pe directorul ceh Bruno Seletzki şi pe Romulus Boilă, membru PNŢ, care nu a putut justifica o parte din avere. Colonelul Sică Georgescu a fost învinuit că ar fi primit comisioane. Răspunzător a fost considerat şi fostul ministru al apărării, generalul Cihoski, cel care semnase contractul. Alt învinuit a fost ministrul justiţiei Mihai Popovici, care a sistat percheziţia din 10 martie 1933. În sfârşit, în pledoaria finală, răspunzător pentru întreaga afacere a fost făcut guvernul PNŢ din 1930, prezidat de Maniu.

A treia întrebare, referitoare la comisioanele plătite unor persoane sus-puse, nu s-a putut clarifica. Comisia a stabilit că în spatele denumirilor cifrate, se găseau comisioane, cheltuieli administrative, onorarii pentru avocaţi, în general mită pentru birocraţie. Însă nu a putu stabili niciun nume sau personaj concret.

(...) Implicarea regală

Acuzaţia lui Maniu la adresa comisarului regal Pompoiu, aluziile la camarila regală, deschid pista unei implicări la nivel înalt, cu concursul regelui Carol al II-lea. Maniu face mai multe declaraţii publice, însă multe sunt cenzurate. Atacurile la adresa Elenei Lupescu, pe care Maniu o considera adevărata responsabilă, sunt complet suprimate din declaraţiile sale publice. În fapt, Elena Lupescu era personajul cheie din camarila regelui Carol al II-lea. Maniu o acuza că vrea să desfiinţeze instituţiile fundamentale ale statului. Ţinta atacului ar fi fost Iuliu Maniu, iar afacerea ar fi fost un instrument util camarilei pentru compromiterea lui.

Întrucât Maniu nu mai putea fi implicat, clarificarea afacerii nu mai era în interesul camarilei şi a lui Carol. Ramificaţiile afacerii erau mult mai întinse, iar dacă se stăruia asupra scoaterii la lumină a unor vinovaţi, exista pericolul unui efect de bumerang asupra altor afaceri cu statul pe care le derulau Regele şi camarila. 

Noul contract

Între timp, guvernul PNL prezidat de Gheorghe Tătărescu, face demersuri pentru stabilirea unui nou contract cu Uzinele Škoda. Prim ministrul cehoslovac l-a contactat pe Tătărescu, atrăgându-i atenţia că în joc se află o „chestiune de democraţie”, că uzinele Krupp exploatează chestiunea în favoarea lor. La mijloc erau angajamentele României faţă de statul Cehoslovac, în cadrul Micii Înţelegeri. Guvernul cehoslovac era nemulţumit de prejudiciul de imagine pe care-l sufereau Uzinele, iar relaţiile cu România riscau să degenereze.

Cu toate că neclarităţile nu fuseseră nici pe departe elucidate, guvernul Tătărescu încheie un nu contract cu Škoda, de fapt o reeditare a contractului iniţial. La comanda iniţială mai sunt adăugate câteva baterii de tun, pentru a acoperi paguba suferită de statul român. La 8 aprilie 1935, contractul intră în Camera Deputaţilor şi este aprobat. În aceste condiţii, scandalul degenerează.

Achitarea acuzaţilor

În procesul intentat celo acuzaţi, toţi cei implicaţi au fost achitaţi în februarie 1936. Justiţia nu a putut proba vinovăţia nici unuia dintre acuzaţi: Romulus Boilă şi averea pe care nu o putea justifica sau comisioanele pentru Sică Georgescu. SINGURUL CONDAMNAT RĂMÂNE CEHUL SELETZKI (n.n.: sic!).

(...) Pe acest fond a avut loc o creştere masivă a popularităţii grupărilor care susţineau un mesaj anti-corupţie. De acest deficit democratic a beneficiat în special Mişcarea Legionară, care avea un mesaj politic explicit anticorupţie. De fragilitatea şi dezbinarea clasei partidelor politice, a beneficiat în final regele Carol al II-lea, care avea să instaureze dictatura regală, în 1938” – cf. Enciclopedia României, pe site-ul enciclopediaromaniei.ro/wiki/Afacerea_Škoda‎.

***

…Nu vă sună cunoscut atât atmosfera de corupţie, cât şi “formarea comisiilor”, apoi sfidarea, arogantă, a rezultatelor obţinute, uneori, de comisii…continuarea jafulului, parcă în ciuda “hitcăielilor” poporului, spre batjocorirea celor mai elementare oprelişti de ordin moral, de minim bun-simţ…?!

Ba, noi zicem că, atât politicienii, cât şi faptele lor, nu are importanţă că există (politicienii) şi se manifestă/produc (faptele) în veacuri diferite: există un aer de “familie” mafiotă, un parfum trăsnitor de ticăloşie…INCONFUNDABIL! Ia ascultaţi ce se zice despre una dintre cele mai scandaloase afaceri a zilelor noastre (nu dorim să mai intrăm în discuţie, aici, pe subiectul jafului metalelor preţioase şi, în general, al spolierii României de resursele ei, de averea ei dumnezeiască…ar lua prea mult din răbdarea cititorului şi, cine ştie, poate cititorul nici nu este, încă, deplin convins de lucrurile/dedesubturile acestor “afaceri” aflate încă în desfăşurare…haideţi să-l lăsăm pe cititor să capete, întâi, o oarece perspectivă, asupra mârşăviilor guvernamentale, pedeliste, pesediste şi liberale, EGAL!):

3-“AFACEREA BECHTEL - Business24 face radiografia unui contract care ar fi trebuit sa aduca statului roman 415 kilometri de autostrada, intre Brasov si Bors, al carui pret total ar fi trebuit sa fie de 2,2 miliarde de euro, conform intelegerii initiale din 2003.

In final, Romania nu s-a ales decat cu 52 de kilometri si cu un gol bugetar de milioane de euro. Americanii, desi nu au muncit prea mult, au fost "rasplatiti" cu despagubiri de 37,2 milioane de euro si datorii de 50 de milioane de euro, in urma rezilierii contractului.

(…)Povestea Romaniei cu Bechtel a inceput in timpul mandatului lui Adrian Nastase, care a atribuit, fara licitatie, contractul americanilor. Conform unui raport al Curtii de Conturi citat de Capital, actul ar fi fost incheiat "in conditii neclare, ce contin clauze ramase neexplicate, interpretabile si in defavoarea partii romane". Guvernul condus de Nastase a aprobat nu mai putin de trei acte normative care in doua luni, referitor la acest proiect.

Atribuirea contractului fara licitatie a fost remarcata si de Traian Basescu care afirma, in 2011: "contruiam cea mai scumpa autostrada din lume, intr-un contract in care ambii parteneri au vrut sa fure. Un contract fara licitatie". In replica, Nastase il ameninta pe Basescu ca va face o plangere la Parchet si va sesiza Ministerul Justitiei din SUA. (…)  – Gheorghe Dobre, prima renegociere dezavantajoasa, in 2005 (…)Şova: Contractul original semnat cu Bechtel este de negasit” etc. etc. Cf. art. Se caută vinovaţii pentru afacerea Bechtel. Vezi principalii vinovaţi -  în Business24.

…Şi mizeria asta de neimaginat continuă…!!! Contractul nu era desecretizat nici pe 1 august 2013, data la care este scris articolul din Business24 – şi nu este nici în zilele noastre!!!

…Iată cum este sintetizată “afacerea Bechtel”, în ziarul Tricolorul, din 29 iulie 2011:

“I. * Contractul cu comparia americană Bechtel a fost semnat de Guvernul Adrian Năstase, preţul iniţial al kilometrului de autostradă fiind (în 2004) de 5,4 milioane de euro.

* În anul 2005, lucrările abia demarate au fost oprite, 1 an de zile, pentru renegocierea condiţiilor contractuale, iar la repornirea lucrărilor preţul, practic, se dublase, ajungînd la 10 milioane de euro pe kilometru.

* Datorită deselor renegocieri şi modificări ale termenilor contractului, în 2011, preţul mediu pentru 1 kilometru de autostradă a ajuns la 16 milioane de euro.

* Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are datorii certificate de 111 milioane de euro către Compania Bechtel pentru Autostrada Transilvania, în condiţiile în care lucrarea este departe ce a fi finalizată.

* În Croaţia, pentru majorarea preţului lucrărilor fără motiv, de la 4,1 milioane de euro pe kilometru la 8 milioane de euro pe kilometru, Companiei Bechtel i s-a reziliat contractul, cînd mai avea de finalizat doar 50 de km de autostradă, dintr-o lucrare de 200 de km. În Croaţia, Bechtel a practicat un preţ de 4 ori mai mic decît în România, în condiţiile în care 40% din autostrada croată străbate zona muntoasă din centrul ţării, iar lucrarea a inclus şi realizarea unui tunel lung de 5,5 kilometri.

*     *     *

II. Contractul Bechtel a fost alocat firmei americane Bechtel în timpul Guvernului Năstase, fără licitaţie, pe considerente politice. Bechtel este un gigant american, al cărui profil principal este în construcţii şi îl are ca „naş” pe Dick Cheney, fost vicepreşedinte al SUA. Prin atribuirea acestui contract, Adrian Năstase a crezut că va obţine fotoliul de la Cotroceni de la „Înalta Poartă”. Richard Bruce Cheney, născut în 1941, fost vicepreşedinte al Statelor Unite şi fost secretar de Stat al Apărării în timpul lui George Bush-senior, cînd a supravegheat, în 1991, Operation Desert Storm. Dick Cheney este fost preşedinte al Halliburton. Fost consultant Jewish Institute for Natioonal Security Affairs. Membru proeminent al National Energy Policy Development Group (cunoscută ca Energy Task Force). Membru trilateral Commission, membru Council of Foreign Relations, membru Project for the New American Century. Membru Bohemian Grove. Riley P. Bechtel se numără printre apropiaţii lui David Rockefeller. Este şeful actual al Bechtel Corporation. De asemenea, director al The International Council al J.P. Morgan Chase & Co., din 1995. Membru al Trilateral Commission şi al Bohemian Grove. A condus Export Council în timpul lui George W. Bush.

Recent, CNADNR a trimis o scrisoare către Bechtel SUA, prin care a solicitat informaţii despre derularea contractelor similare celui semnat cu Statul Român. În scrisoare se arată că România doreşte să negocieze retragerea Bechtel de pe şantierul Autostrăzii Transilvania. Partea română a transmis firmei-mamă costurile la care au ajuns lucrările pe şantierul început acum 7 ani: pentru 1 kilometru de autostradă plătim 16 milioane de euro. Aflînd din scrisoarea CNADNR care sînt costurile practicate de Bechtel în Transilvania, şi americanii au avut un şoc. Ei au răspuns că, pentru 16 milioane de euro, Bechtel construieşte în America 16 benzi de autostradă - nu 4 benzi, ca în România. Fireşte, aceasta a fost o manevră vicleană, a lui Băsescu, pentru a-i şantaja pe americani.

Autostrada Transilvania are, cel puţin pe hîrtie, o lungime de 415 kilometri. Gîndită în afara Coridorului IV, construită integral pe bani de la buget, Autostrada Transilvania a fost multă vreme văzută ca „viza” României spre NATO. Dincolo de culisele politice, cert este că proiectul început în 2003, cu o valoare estimată de 2,2 miliarde de euro, ar fi trebuit să fie gata în 2012. În 7 ani, însă, din Autostrada Transilvania s-au predat sub 13%. Contractul nu are însă clauze de reziliere. Bechtel poate renunţa oricînd, România nu. Singura portiţă este următoarea: păgubosul contract pe bani publici ar putea fi închis numai în condiţiile în care statul nu mai are bani pentru finanţare. În acest moment, se pare că s-au creat premisele acestui scenariu: bugetul nu mai poate plăti lucrările Bechtel. Dacă se reziliază contractul, Statul Român nu are voie să atribuie lucrarea încă 2 ani.

Cam acesta este, în mare, preţul pe care îl plătesc românii pentru unul dintre cele mai păguboase contracte pe bani publici. Între timp, compania americană a fost somată să renunţe la 30% din cheltuielile indirecte. CNADNR plăteşte numai pentru aceste cheltuieli 1 million de euro pe lună. În acest moment, şantierul Autostrăzii Transilvania este blocat. Practic, între Gilău şi Cîmpia Turzii tronsonul nu a fost finalizat, deşi a fost inaugurat, cu mare pompă, de premierul Emil Boc. Cei 42 de kilometri, pentru care s-a tăiat panglica în decembrie 2009, nu sînt chiar gata, întrucît există o serie de probleme la capetele de tronson. În timp ce Ministerul Transporturilor a cerut remedierea acestor aspecte, cei de la Bechtel vor banii, motivînd că se apucă serios la lucrări pe porţiunea Suplacu de Barcău - Borş. În noiembrie 2010 au mai fost finalizaţi alti 10 kilometri, între Turda şi Cîmpia Turzii.

Multă cerneală a curs pe marginea unuia dintre cele mai păguboase contracte ale Ministerului Transporturilor. Deşi nu se lucrează, costurile au crescut incredibil de mult. Astfel, în 2009 s-a refăcut o bună parte din proiect. Guvernanţii au avut ideea să sacrifice o parte din cîmpul petrolier de la Suplacu de Barcău, pentru ca autostrada să ajungă şi în Ungaria. Soluţia pentru care s-a optat a fost construirea unui viaduct care să traverseze zona de sonde şi care ne va costa nu mai puţin de 250 de milioane de euro. Bani de la buget!

Pe 2 iunie a.c., Mark Gitenstein s-a întîlnit, la Ministerul Transporturilor, cu Anca Boagiu şi a discutat reluarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Joi, 28 iulie, Guvernul român a bătut palma cu firma americană Bechtel pentru reluarea lucrărilor începînd din septembrie. Jaf de proporţii inimaginabile” – cf. art. O tîlhărie americană neruşinată: Afacerea Bechtel MARK GITENSTEIN A BĂTUT PALMA CU ANCA BOAGIU: 1 KM. DE AUTOSTRADĂ COSTĂ ÎN ROMÂNIA 16.000.000 $ (DE 4 ORI MAI SCUMP CA ÎN RESTUL LUMII!), în Tricolorul, 29 iulie 2011.

 

…Mmmm? Nu  simţiţi putorile aceluiaşi mod de operare, banditesc-mafiotic, în veacul XIX, ca şi în veacul XXI? Ba, noi zicem că este exclus să nu simţiţi acest lucru! Capitalismul lasă o urmă de putoare, pe care nicio “frăţie” de supra-dihori şi nicio turmă de extra-sconcşi n-o pot lăsa!

 

IV - CONCLUZII

…Şi, atunci, de ce să-i blamăm pe “hitcăitorii” din Pungeşti-Vaslui, precum că ar fi anacronici, cu “hitcăielile” lor, împotriva capitalismului?!  Nu-nu, ei au perfectă dreptate: PUTE A HOIT, PESTE TOT PE UNDE SE PREUMBLĂ PAŞII ACESTUI MONSTRU! Capitalismul aşa-zis “de început”, “renascentist”, a început masacrele genocidice – întâi prin Africa, apoi prin Asia şi America şi, în cele din urmă, după ce şi aborigenii australieni au fost masacraţi (unde să mai încapă “holocaustul” evreiesc, ba să şi troneze, exclusivist! -  printre atâtea oceane de sânge, întinse cât de întinsă este Terra?!), chiar în Europa! Numai că, acum, în “modernitate”, masacrele se produc, e drept, şi cu sânge mult, cu războaiele oarbe, în care se trimite aviaţia, de frica reacţiei patriotice (cazurile “americane”: Serbia, Afghanistan, Iraq, Siria…), dar, în primul rând, masacrarea are loc la nivelul cel mai afund: manipularea criminală a mentalului colectiv.

Henry de Montherlant – 1886-1975 – în eseul Haosul şi Moartea, acuza: „O singură naţiune a reuşit să micşoreze inteligenţa, moralitatea şi calitatea omului de pe aproape întreaga suprafaţă a pământului – şi aceasta nu s-a mai văzut de la Facerea Lumii: ACUZ SUA DE COMITERE DE CRIME CONTRA UMANITĂŢII!!!”). Montherlant  acuza cu toată dreptatea ipocrizia criminală americano-babilonică (SUA reprezintă, cum afirmă înşişi teoreticienii masoni! – suprema victorie masonică: în lucrarea Istoria fransmasoneriei, “vocile” masonilor Emilian Dobrescu şi Radu Comănescu proclamă răspicat: “(…) masonii au înregistrat prima lor MARE victorie: au fondat PRIMUL STAT MASON DIN LUME : S.U.A…” – cf. Emilian Dobrescu şi Radu Comănescu, Istoria Franc-Masoneriei Universale, vol.I și II, Ed.Tempus, București, 1993) – dar cine-l mai ştie, cine-l mai ascultă, azi, pe unul Henry de  Montherlant? “Nice vorbă!!!”, cum zicea Ilarion Ciobanu. ”Americanii sunt fraţii noştri mai mari şi de tot tari! Hai, culcat pe burtă, Griveiule valah! Şi…<<APPORT!>>, orice ţi-o zice să  <<apportezi>> stăpânul şi dumnezeul tău, << DEUS  AMERICANICUS >>!”

Păi, atunci, dacă americanii sunt măcelarii tereştri, oare de ce guvernanţii României contemporano-postdecembriste şi-au ales, tocmai pe aceşti măcelari tereştri, drept “Licuriciul cel Mare” – “îndrumător” (întru ce?) şi “călăuzitor” (înspre ce? - …înspre abatoarele masonice cele mai bune şi eficiente, nu?!).

De ce, spre exemplu, nu ne-am lua, drept călăuză, nu pe nişte asasini contemporani, ci pe înaintaşii noştri eroici – de la Decebal şi până la voievozii Mircea, Ştefan, Vlad, Mihai…până la martirii Horia, Cloşca, Crişan, Tudor, Avram Iancu, Codreanu şi alţi asemenea “crăişori”?!

…Sau, dintre statele şi popoarele contemporane, să ne îndreptăm atenţia nostră (atât de straniu însetată de modele, de la o vreme încoace…!)…hai, nu spre Rusia lui Putin (că ne trezim cu acuzaţia că suntem vânduţi KGB-ului/FSB-ului!), dar spre Japonia, spre China, cea care reuşeşte nu numai să hrănească aproape două miliarde de oameni, dar reuşeşte şi să-i îndatoreze (până la disoluţie statală!), chiar pe…”Licuricii cei Mari”[ [5] ], emblematicii noştri mafioţi mondiali… - SUA?! Nooo, ce, să muncim noi, precum chinezii, sau să avem noi demnitatea aia “fioroasă”, precum japăonezii?! O, nu: noi trebuie să fim şi rămânem (spun ignoranţii, necunoscătorii cei înverşunaţi întru necunoaşterea rosturilor mântuitoare ale strămoşilor daco-valahi!) – “mioritici”. Păi, “a fi miritic” înseamnă a fi, de fapt, “HRISTIC”!Pentru că tâlcul suprem al Mioriţei este ÎNVIEREA, şi nicidecum supunerea de sclavi, la hachiţele viclene şi otrăvite, “chevroneşti” ori “ponteşti”!

…Probabil din pricina acestei inconsecvenţe semantic-mioritice, ţăranii valahi, din Pungeşti, ca şi de aiurea, din toată România, îi vor tot “hitcăi”, cu strigătul “AFARĂ CAPITALISMUL!”, pe toţi cei care au grijă mai mult de buzunarul lor “economic”, decât de “firida misterioasă” a Duhuhului de Neam şi de Patrie (“N-avem nevoie de banii lor! Mai bine rămânem săraci lipiţi, dar sănătoşi!” – spune, cu obidă, cu tot oful, un Ţăran-DEMN URMAŞ al răzeşilor lui Ştefan-Vodă, din Pungeşti-Vaslui)…! Când  s-or afla, şi printre guvernanţii noştri breji, unii (ori, măcar UNUL!) care să-i înţeleagă şi să le vorbească pe Graiul Duhului lor Ţărănesc (grai în care cuvântul “patriotism” are locul lui, de frunte: “OAMENII CARE ACUZĂ REFUZĂ SĂ ACCEPTE CEA MAI SIM­PLĂ MOTIVAŢIE CARE NU POATE FI CUMPĂRATĂ NICIO­DATĂ: PATRIOTISMUL”), iar nu, exclusiv, pe cel al banilor demonizaţi “capitalistic” (prin ne-milă şi ahrimanizare/reificare a umanităţii din Om!), bani spurcaţi şi ucigaşi de copii şi nepoţi şi de viitor al Neamului/neamurilor[ [6] ]…atunci când se va auzi glasul curat al Duhurilor Vieţii, iar nu hârşâitul sinistru al Coasei Morţii, al Pagubei Uriaşe de Duh[ [7] ]…ei bine, atunci vor deveni, şi ei, “interlocutori rezonabili”, cum vor viperele astea cu corn, din preajma noastră politică, cât şi cele de dincolo de mări/oceane şi ţări!

…Ţăranul, Omul Pământului, la noi, Valahii (dar bănuim că aşa este peste tot în lumea asta, pe unde a mai rămas, după potopirea Terrei cu “hristoşi mincinoşi” – OMUL OAMENILOR, FIUL LUI DUMNEZEU!)  - vrea, în primul rând, să-şi păstreze Dumnezeul şi Viaţa – şi nu acceptă “capitalismul” asasin, rece, inuman şi letal, precum reptilele monstruoase (în niciun caz pe cel cu manifestare de junglă, cel de azi, din aşa-zisa “modernitate” asasină de VIAŢĂ!– “barbari” nu suntem noi, în niciun caz!!! - ci sunt tocmai cei care ne zic nouă aşa: singurele neamuri civilizate sunt neamurile CREDINŢEI ÎN ADEVĂRUL-DUMNEZEU, în “CALEA,ADEVĂRUL ŞI VIAŢA”!).

…Asta e! Dacă vă place, domnilor “capitalişti”! Dacă nu – uşa-i deschisă, de la…”precedenţii” – …turci, tătari, leşi, nemţi, ruşi… toate Liftele (Asasine, “Hiclene” şi Făţarnice/Ipocrite, lepădate de la Ochii Lui Hristos-Dumnezeu!) ale Pământului!!!

                                                                        prof. dr. Adrian Botez